Se face transferul? Otele a semnat cu CFR Cluj, dar UTA nu vrea să-l cedeze! Un jucător al campioanei ar putea rezolva mutarea | EXCLUSIV 

Se face transferul? Otele a semnat cu CFR Cluj, dar UTA nu vrea să-l cedeze! Un jucător al campioanei ar putea rezolva mutarea | EXCLUSIV 
  • Publicat:

CFR Cluj a semnat miercuri noaptea un contract cu Philip Otele, mijlocașul nigerian al celor de la UTA. Fotbalistul intrase în ultimele șase luni de contract și s-a înțeles cu oficialii campioanei pentru un contract care intră în vigoare din vară, pe o durată de trei ani și jumătate. 300.000 de euro este suma pe care o va plăti echipa din Gruia pentru agenții jucătorului și pentru prima de semnătură a fotbalistului de 30 de ani, conform surselor Prosport.

Se face transferul? Otele a semnat cu CFR Cluj, dar UTA nu vrea să-l cedeze! Un jucător al campioanei ar putea rezolva mutarea

În cursul zilei de vineri, CFR a informat clubul UTA de înțelegerea parafată cu fotbalistul, așa cum o cere regulamentul, iar gestul lui Otele i-a supărat pe oficialii clubului arădean.

„Clubul i-a propus prelungirea contractului de anul trecut, insistând pentru el, el pe diferite motive tot a refuzat. Până la urmă ne-am înțeles la o sumă pe care a refuzat-o înainte să o semneze.

De la 1 ianuarie regulamentul i-a permis să semneze cu un alt club, ce s-a și întâmplat. Am fost informat, conform regulamentului. Clubul CFR ne-a informat că a semnat contract începând cu noul sezon competițional”, a spus Alexandru Meszar, conducătorul celor de la UTA, pentru Prima Sport.

UTA a refuzat să-l vândă și l-a pierdut gratis

CFR Cluj nu și-a manifestat încă intenția de a-l transfera pe Otele din această iarnă, dar Alexandru Meszar spune că șansele sunt mici pentru o astfel de înțelegere: „Nu au făcut această solicitare, dar chiar dacă o fac nu cred că au șanse să ne convingă să cedăm jucătorul. Nu pentru orice sumă de bani. Nu suntem în situația în care să renunțăm la un jucător pentru orice sumă de bani. Eventual vom renunța la el dacă vom primi o sumă pe care merită să facem cedarea înainte de termen. Am refuzat de la alte cluburi din Europa, din prima ligă din Portugalia și Israel, sume importante și nu o să cedăm nici în cazul CFR-ului”.

Roger ar vrea înapoi la UTA

Ar exista însă o variantă, spun sursele Prosport. CFR l-ar putea ceda înapoi la UTA pe Roger, în schimbul lui Otele. Se pare că brazilianul le-a povestit apropiaților săi că este nemulțumit de faptul că nu joacă mai mult la CFR și ar dori să se întoarcă la UTA, unde era vedeta echipei. Roger a jucat foarte puțin în campionat, bifând doar 532 de minute și a făcut-o mai mult în cupele europene pentru CFR, acolo unde Petrescu nu era obligat să-l folosească pe tânărul Petrila și miza pe experiența lui Roger. Doar că și în Europa brazilianul a primit mai mult sarcini defensive, ceea ce nu poate să încânte un jucător de profil ofensiv.

Odată cu venirea lui Krasniqi, șansele lui Roger de a evolua s-au micșorat și mai mult, astfel că o despărțire a brazilianului de CFR pare ușor de anticipat, iar un schimb cu Otele ar putea să fie pe placul tuturor celor 4 părți implicate.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×